...


Camera de spital. Curata, cu multe flori. In fata ei se afla familia fetei, compusa din tata, mama si un frate, plus inca un tanar care se invartea nelinistit prin fata usii inchise. Ea era in camera. Suferea, si doctorul spusese tuturor cu o saptamana in urma ca sunt mici sanse sa supravietuiasca mai mult de 3 zile... supravietuise, dar spre nefericirea ei nu Il vazuse. Era vorba despre un El, un el la care se gandea necontenit, zi de zi, ora de ora. Nu putea spune nimanui asta, si nici nu le putea cere celor care veneau sa o vada sa il aduca si pe el. Era ca si cum s-ar fi aratat nemultumita de vizitele pe care le primea, sau de faptul ca familia era tot timpul langa ea. Si, preferand sa nu raneasca pe nimeni, tacuse mereu. Si se rugase ca el sa treaca pe acolo...
Azi, venise in vizita un prieten de-al lui... si de-al ei. Cu toate ca atunci cand il vazuse sperase ca il adusese si pe El, sperantele ii fusesera spulberate cand baiatul intra singur, cu multe flori.
-Ce mai faci?
-Dupa cata atentie mi s-a acordat in ultima vreme cred ca fac mai bine decat oricine de aici cel putin...
-Cum te simti? Cand mergem iar sa cautam veverite?
Era o expresie pe care numai ei o cunosteau. Asta ii umezii ochii, amintindu-si ca prima data cand chemase pe cineva la 'cautat veverite', cineva acela era El.
-Cred ca in curand. - raspunse ea, cuvintele venind parca din alta lume.
Nu arata bolnava, numai slabita si alba. Dar era frumoasa asa, ca o zana a ghetii.
tu ce mai faci? - continua ea, tot pierduta in acea lume distanta.
-Bine, am inceput cursurile... si totul e bine. Te saluta baietii.
Si observa in ochii ei o sclipire. O flacara care se aprinsese, si cand el tacuse, disparuse. Cenusa ramasese numai.
-El, nu-i asa? Intotdeauna a fost vorba despre el. De ce nu mi-ai zis ca vrei sa il aduc?
-Iti multumesc pentru ca ai venit. Nu, nu vreau sa il aduci tu... sunt fericita ca v-am vazut.. pe voi toti care ati venit de bunavoie... nu am dreptul sa cer mai mult.
Cateva clipe de tacere, dupa care soapta ei se auzi stinsa: 'si totusi...'
-Si totusi, ai fi vrut sa il vezi pe el...
Tacerea ei era un raspuns evident. Un mare da, spuns trist cu ultima sfortare.
-Ei bine, afla ca a venit. Este afara.. a zis ca nu intra (de timid ce este). Ca poate tu nu vrei sa il vezi, sau... ma rog, va comportati amandoi ca niste copii mici.
Ochii ei erau luminati din nou, o nerabdare acuta se citea pe fata ei, si parca incepuse sa tremure.
-Ma duc sa il chem.
Toata saptamana asteptase sa il vada... visase acest moment... sperase si se rugase sa se intample. Nu renuntase la viata, asteptand-l. Si acum, ca el era aici simtea ca avea sa moara. O cuprinse panica, el era aici, si tot nu il va vedea.. nu acum! NU ACUM! Doamne, mai lasa-ma 2 minute sa ma bucur de lumina care va cadea pe fata lui.. pe parul lui... pe El..
Insa nu. Ceruse prea mult, si cand El, de data aceasta acel el la care visase incontinuu, patrunse sovaitor in odaie... ea era dusa. Rece ca o moarta. Cu o expresie de sfant care isi indura intelegator ultimele clipe de tortura.